Luna Noua in Capricorn 2 ianuarie 2022 , ora 20:33

Vocatia
Responsabilitate, pasiune, sacrificiu, inspiratie si compromis

In fiecare an avem o Luna Noua in Capricorn, si de fiecare data aceasta este nuantata diferit in functie de felul in care se aseaza restul planetelor pe cer. Luna Noua este momentul care initiaza un raspuns emotional personal in raport cu ceea ce se intampla in jur. Anul acesta, Luna Noua in Capricorn ne ajuta sa evaluam si sa integram emotional energia retrogradarii planetei Venus, in conjunctie cu Pluto si in sextil cu Neptun, si energia careului Saturn-Uranus.
………………………………………………………………..
Responsabilitate – Luna Noua in Capricorn
Atunci cand Luna isi da intalnire cu Soarele in Capricorn ne simtim mai responsabili, creste sentimentul datoriei si dorim sa realizam lucrurile cat mai corect. Saturn guverneaza Capricornul, iar o Luna impregnata de energia saturniana ne face sa vrem siguranta emotionala, siguranta pe care suntem convinsi ca o putem obtine respectand regulile, conformandu-ne societatii si asteptarilor din partea acesteia. Pentru a fi apreciati, trebuie sa facem lucrurile bine si sa fim constructivi. Luna Noua e in trigon cu Uranus si ne simtim impulsionati sa actionam, sa ne cautam locul in lume si sa fim autentici.
………………………………………………………………..
Pasiune – Venus in conjunctie cu Pluto in Capricorn
In general, Venus ne arata ce ne place sa facem si ce iubim sa facem. Eu ii spun lui Venus … planeta hobby. Fiecare dintre noi avem un lucru pe care-l facem cu placere, care ne destinde si ne aduce bucurie. Poate ca iubesti sa citesti, sa dansezi, sa asculti muzica, sa faci mancare … In particular si in momentul actual, Venus are o incarcatura energetica atat de complexa si de complicata incat depaseste complet notiunea de hobby. In primul rand, Venus e in Capricorn, iar Capricornul e intotdeauna mai mult decat serios in legatura cu ceea ce face. Venus in Capricorn e un hobby cu responsabilitate, o placere care trebuie sa aiba un rezultat concret si precis pentru a satisface. Infuzat cu energia saturniana, Venus face lucrurile cu simtul datoriei. Imi place sa crosetez cu scopul de a aduna bani pentru un proiect umanitar, dansez cu placere pentru a-mi mentine corpul in forma si sanatos, citesc pentru a ma cultiva mereu si pentru a fi la curent cu toate informatiile cand am nevoie.
In al doilea rand, Venus e in conjunctie cu Pluto. Atunci cand un simplu hobby ajunge sa fie facut cu intensitate maxima (Pluto), dublat de responsabilitate (Capricorn), atunci acesta se transforma in pasiune. E un foc interior profund care te arde in interior. “A place” se transforma in “a iubi” ca forma de manifestare. Iubesti sa dansezi pentru ca dansul e in sangele tau si doar asa te poti descatusa si exprima, iubesti sa scrii, pentru ca astfel poti trai in lumea ta interioara, iubesti sa escaladezi muntii, pentru ca esti parte din ei si poti sa respiri cu adevarat doar cand ajungi pe cel mai inalt pisc. Venus in conjunctie cu Pluto e pasiunea lucrului bine facut.
………………………………………………………………..
Sacrificiu – Venus retrograd
Venus e in miscare aparent retrograda. Ce se intampla atunci cand ai o pasiune care te mistuie in interior (Venus in conjunctie cu Pluto), dar care nu trebuie sa se vada in exterior, pentru ca regulile societatii ti-o impun (Venus Rx in Capricorn)? Stai pe un butoi de pulbere interior pe care este fortat sa nu-l arati in exterior. Stai si suferi si nu te plangi, pentru ca societatea te vrea perfect, vrea de la tine rezultate fantastice, dar nu e interesata de ranile tale interioare, de consumul tau interior, de munca si sacrificiile pe care le implica pasiunea ta. Venus Rx in conjunctie cu Pluto in Capricorn e despre capacitatea noastra de a indura si de a strange din dinti, despre cicatricile care nu se vad, despre pasiunea din interior care se exprima in exterior ca arta, iar in interior ramane durere. E despre sacrificiul pe care esti dispus sa-l faci pentru pasiunea ta. Venus e in miscare aparent retrograda, in Capricorn, intre 19 decembrie 2021 – 29 ianuarie 2022, si mi se pare cel mai important aspect de energie personala in tot acest timp. E o intrebare simpla si directa pentru fiecare dintre noi in general si pentru cei care au ceva aici in astrograma personala, in particular: ce esti dispus sa sacrifici pentru ceea ce iubesti cu pasiune?
………………………………………………………………..
Inspiratie – Venus in sextil cu Neptun
Un sextil frumos Venus-Neptun pe Capricorn-Pesti ne vorbeste despre puterea de a-i inspira pe altii cu pasiunea ta. Oamenii au nevoie de modele, societatea are nevoie de exemple de reusite. Atunci cand pasiunea ta ii inspira pe altii sa faca si ei acelasi lucru, sau sa-si urmeze pasiunile lor, ai validarea saturniana, dublata de visul neptunian, pentru a merge mai departe. Oricat de puternica ar fi conjunctia Venus Pluto, pasiunea ta ar ramane doar narcisism interior, fara o proiectie exterioara in afara, Venus – Neptun, fara bucuria de a darui si altora.
………………………………………………………………..
Compromis – ultimul careu Saturn – Uranus
Acest careu ne-a chinuit la propriu tot anul 2021 si mai avem de tras la el inca un pic. Dar vorba aia: “Ce nu te omoara, te face mai puternic!” Am cazut si ne-am ridicat (primul careu), apoi am cazut iar si ne-am ridicat (al doilea careu), acum cadem iar si trebuie sa ne ridicam (ultimul careu). Uitandu-ma in urma, acest aspect reprezinta compromisurile pe care a trebuit sa le facem. Omul nu traieste sub un glob de sticla, nu trebuie sa infrunte doar consecintele propriilor actiuni, omul traieste in societate, e inconjurat de alti oameni si trebuie sa suporte si consecintele celorlati care se rasfrang asupra lui. A fost o lectie pe care am invatat-o greu, pentru care a trebuit sa facem compromisuri. Sunt multe de spus aici, dar raportandu-ma strict la subiectul de azi, e de inteles faptul ca sacrificiile le faci tu, pentru pasiunea ta, compromisurile ti le impun altii si trebuie sa inveti sa treci peste ele si sa ramai in picioare.
………………………………………………………………..
Vocatia – Luna Noua in Capricorn
Am inceput de la Responsabilitate, am trecut de la Hobby la Pasiune, am scris despre Sacrificiu, am gasit Inspiratia, am depasit Compromisul … ce au toate acestea in comun, sau ce rezulta cand le combini pe toate acestea? Vocatia. Sau Luna Noua in Capricorn de anul acesta. Conform dexonline, Vocatia este “ o aptitudine, o chemare, o predispozitie pentru un anumit domeniu de activitate, pentru o anumita profesiune”. Pentru mine, Vocatia este si Responsabilitatea si satisfactia lucrului bine facut (conjunctia Soare Luna in Capricorn), si Pasiune (conjunctia Venus Pluto), si Inspiratie (sextilul Venus-Neptun), si Sacrificiu (Venus Rx in conjunctie cu Pluto) si compromis (careul Saturn-Uranus). Daca reusesti sa faci un cocktail din toate astea, reusesti sa intelegi energia acestei Luni Noi si sa te bucuri de ea. Puterea de a face lucruri mari si frumose sta in noi, dar nimeni nu ne ofera acest lucru pe tava.
………………………………………………………………..
Toata ideea articolului mi-a venit pornint de la o fotografie: picioarele unei balerine. Picioarele elegante infasurate in satin delicat care zboara cu delicatete intr-un dans desavarsit si ne fac pe noi toti sa visam. Venus in conjunctie cu Pluto si in sextil cu Neptun. Profesionalism desavarsit si o vocatie exploatata la maxim. Luna Noua In Capricorn in trigon cu Uranus. Asta e ce vedem noi. Picioarele dezgolite in toata “uratenia” frumosului sacrificiilor din pasiune: sub satin si eleganta sunt rani fizice si psihice, munca, accidentari. Venus Rx in conjunctie cu Pluto, careul Saturn-Uranus. Asta e ceea ce vad si indura ele. Fata si reversul aceleiasi monede.
………………………………………………………………..
O Luna Noua minunata sa aveti cu totii, dragii mei ! Puterea de a crea frumosul din viata noastra sta in noi, constuim cu pasiune, trecand peste durere. Strangem din dinti si ne ridicam de cate ori este nevoie in dansul vietii.

Comments are closed