Eclipsa de Luna

Luna Plina pe Axa Capricorn – Rac
17 iulie 2019

Karma de neam

Imediat dupa miezul noptii, pe data de 17 iulie are loc Eclipsa de Luna, care este de fapt o Luna Plina in apropierea Axei Destinului. Din punct de vedere astrologic avem o incarcatura energetic plina de semnificatii. Pe Axa Capricorn – Rac sunt o multitudine de planete. Simplist spus, trebuie sa dam piept cu niste tipare karmice, pentru a putea merge inainte. Insa acest lucru se poate spune despre orice eclipsa in general. Cu se se diferentiaza eclipsa de acum? Care este importanta ei?

Ce este aia Karma? Explicatia o gasim in cultura Indiana. Daca va intereseaza, cititi mai multe in carti sau cautati pe Google. La noi in astrologia estica in general, si in cultura noastra ortodoxa in mod special, notiunea a fost destul de distorsionata. Pentru ca s-a incercat introducerea unei notiuni dintr-o cultura intr-o cu totul alta cultura, notiunea de karma la noi a ajuns un fel de struto-camila. Am adunat de-a valma vieti anterioare, plati de greseli din alte vieti, fascinatia ca am fi putut fi cine stie cine intr-o alta viata, aruncarea vinei unei nereusite pe cine stie ce greseli de mult apuse. S-a creat asa un amalgam, incat karma la noi e un fel de cos de gunoi unde aruncam tot ce nu ne convine sau tot ce blamam. Eu consider ca atunci cand nu mai intelegi ceva, cel mai sfant e sa te intorci la cultura ta sau sa explici din punctul tau de vedere, asa cum simti tu lucrurile. Asta cu am citit in carte sau am vazut la televizor … prea nu e karma. Iar in cultura noastra romaneasca, autentica, batranii ar fi spus “sa-ti duci crucea”.

Haideti sa vedem intai ce inseamna Racul si Capricornul. Racul reprezinta familia, protectia materna, casa in care traim. Capricornul, in acceptiunea de azi este cariera si imaginea publica. Aceasta este teoria, iar Racul si Capricornul, fiind in opozitie din punct de vedere matematic, sunt considerate ca avand semnificatii opuse. Cum ar fi insa sa gandim “outside the box” cum ar spune americanii, adica dincolo de cunostintele pur teoretice, seci? Cum ar fi sa luam in consideratie ca ce-a de-a doua zodie, care se opune primeia, reprezinta de fapt fatada publica, upgradata la nivel social, a celei dintai? Sa o luam logic: Berbecul sunt Eu, egoul – Balanta suntem Eu si Tu, adica Noi. Taurul reprezinta banii mei – Scorpionul, banii altora. Gemenii sunt drumurile scurte, studiile de baza, informatiile la nivel de comunicare – Sagetatorul, drumurile lungi in lume, studiile inalte, informatiile ca sistem valoric spiritual si social. In acest caz, daca Racul este familia, Capricornul este familia in lume sau familia la nivel public, adica neamul, clanul. In vechime, de-a lungul istoriei conta foarte mult din ce neam esti, asta era de fapt imaginea publica. Cariera o primeai tot din neam.

Si aici e cazul sa introducem cea de-a doua notiune: axa destinului pe axa Rac – Capricorn. Nodul Nord e in Rac. Familia pe care ti-o formezi tu sau din care provii. Dar familia din imediata apropiere. Nodul Sud e in Capricorn. Reputatia de neam bun sau neam prost, cum ar zice romanul. Reputatia pe care o tragi dupa tine din neam, fara sa fi avut tu vreo contributie sau liber arbitru. In vechime, lumea intreba : “al cui este?” Si daca raspunsul era “ al lui cutare”, erai imediat catalogat drept neam bun sau neam prost. “Nu te marita draga mamii, cu el, ca nu-i din neam bun!”. Neamul te definea public. Iar tu duceai in spate reputatia neamului. Daca unul din strabunii tai fusese criminal sau hot, erai “neam de criminal sau hot”. Greselile se perpetuau de-a lungul generatiilor, la nivel de reputatie publica. Desi nu era vina ta, trebuie “sa-ti duci crucea”. Asa mai modern zis, karma. Sau nodul Sud in Capricorn. Stiti cum e asta cu karma de neam? Daca te duci la medic, te intreaba de istoricul medical al familiei, pentru a afla de bolile pe care le poti mosteni genetic. Nu e neaparat nevoie ca mama sau tatal sa fi avut sau sa fi murit de boala respectiva, pot fi si alti stramosi sau rude din familia extinsa, bunici, strabunici, unchi, matusi. De undeva, de departe, poti mosteni o gena medicala proasta … karma. Exact la fel era si in legatura cu neamul. Bine, in ziua de azi, importanta sociala din punct de vedere public a neamului a scazut mult la prima vedere. Totusi, mie mi se pare mai mult ca a fost inlocuita cu ceva altceva. Uitati-va la cum se ofera functiile in tarisoara noastra draga … trebuie sa fii ruda lui cutare sau neamul lui cutare … ca sa te casatoresti, e bine sa o faci cu ala din neamul ala care are bani si pile … greselile celor din neamuri cunoscute sunt mai usor trecute cu vederea, ca sunt “copii buni, din familii bune”.

In al treilea rand, trebuie sa observam toata incarcatura planetara grea si profunda de pe Capricorn. In aceasta zodie se afla acum, pe langa Nodul Sud, si Saturn Rx si Pluto Rx. Nu e pac-poc, vine Eclipsa, face Luna opozitie la Soare, sta in Capricorn doua zile si gata scapam. E un proces intreg care dureaza foarte mult timp. Sunt niste cicluri care se intalnesc si se intretaie. Atunci cand doua planete sunt in conjunctie, incepe un nou ciclu planetar al acestora, care defineste perioada pana la urmatoarea conjunctie. Atunci cand planete grele se intalnesc, ciclurile planetare pot tine zeci de ani. Iar ca planete grele sa se intalneasca fix in aceeasi zodie (in speta de fata Capricornul) … deja vorbim de cicluri de sute de ani. Reputatia unei familii se formeaza in zeci de ani, adica e la nivel de generatie, si ti-o faci tu … reputatia de neam se formeaza de-a lungul a sute de ani, de-a lungul mai multor generatii, si o mostenesti. Diferenta dintre Rac si Capricorn. Si aici mai vreau sa punctez ceva. De ce am zis ca notiunea de karma e superficial sau prost inteleasa? Pentru ca la noi vine cineva si intreaba: “Vreau sa stiu daca am omorat pe cineva intr-o alta viata, ca inseamna ca de asta nu-mi merge mie nimic! A, da, am omorat? Vai, ce bine, acum am gasit motivul, gata ma fac om bun, dau si trei pomelnice la biserica si de-acum imi merge bine. Multumesc, la revedere! A, e si Eclipsa acum? Perfect! Se rezolva toate!”. Offf, ca daca lucrurile ar fi asa de simple, cred ca ar prinde Pluto si Saturn viteza, si de bucurie in doua zile ar face ocolul Soarelui. Oameni buni, asa cum planetele grele se misca incet, asa cum formeaza cicluri complicate si cu semnificatii profunde, tot asa, o energie karmica pe care o tragi dupa tine de mult timp, se intelege in timp, se lucreaza in timp, si se rezolva in timp. Daca e ceva care e dus in spate de generatii intregi, poate dura alte generatii sa fie rezolvat. Daca la nivel de neam, cineva a fost criminal, asta a schimbat si influentat destinul mai multor oameni pe parcursul mai multor generatii, nu doar a criminalului. Eticheta de “copil de criminal” sau “neam de criminal” este o cruce greu de dus in spate. Aceasta eticheta de “neam” este Saturn Rx in Capricorn. Nu zic ca nu se poate lucra cu acest lucru, ca nu se poate trece peste, doar ca este un proces indelungat, nu o simpla actiune de moment. Si trebuie sa fii puternic si sa-ti asumi trauma. Pluto Rx in Capricorn. E ca si cum ai avea o depresie acumulata in ani de zile si te duci la psiholog. Nu se rezolva cu trei pastlle si doua sedinte de consiliere. Trebuie sa ai rabdare. O trauma de neam nu se rezolva de Eclipsa.

Si totusi ce observam, ce putem folosi din momentul de Eclipsa de Luna din 17 iulie? Observam ca acum se aduna energiile din doua directii: ce am scris mai sus despre tranzitele planetelor grele prin Capricorn, karma de neam, si ce am descris in articolul anterior, vulnerabilitatea noastra personala nascuta din frica si complexe (planetele personale, Soarele si Venus, in opozitie cu planetele din Capricorn, adica reactia noastra psihologica la karma de neam). Acum , de Eclipsa, intra si Luna in aceasta ecuatie. Adica sufletul nostru, reactia noastra emotionala. Nu e neaparat o rezolvare, cat un moment de iluminare interioara. Constientizare a traumei cu toate implicatiile ei. Cercetare in adancul nostru pana dincolo de noi. (Luna in conjunctie cu Pluto). Nu cautarea unui vinovat, ci cautarea unei cauze. Nu aruncam vina pe altcineva, pe un stramos, pe o persoana cu autoritate, pe eu-l din alta viata, ci recunostiinta ca putem vedea acum de ce ne doare. Ca sa facem ceva, sa invatam cum sa nu-i mai doara pe altii in viitor. Pluto e atat de profund si greu de atins incat se dezbraca complet de orice urma de ego si egoism. Este atat de impersonal, incat salasuieste in adancul nostru pentru a ne lega tainic de toate misterele universului. Luna este sufletul nostru. In astrologia Indiana este cea mai importanta planeta, mai importanta si decat soarele. Sufletul ne diferentiaza de animale si este singurul care ramane dupa moartea fizica. Atunci cand Pluto si Luna se intalnesc, luminate atat de perfect din partea cealalta de Soare, luminate atat de puternic incat ele insele nu mai au lumina si nu mai trebuie sa se vada pentru a fi, atunci este un moment de gratie. Nu va asteptati sa se intample neaparat ceva, faptic, la nivel de actiune. Nu e nici ceva practic, palpabil. Nu e nici ceva din exterior, nu se coboara nu stiu ce minune pe Pamant, ci inca odata subliniez, e ceva profund interior. E despre o durere care persista de generatii.

Priviti imaginea care insoteste acest articol. Ce cauta acel om pe varful muntilor? De ce s-a catarat pana acolo? A gasit aur pe varful muntelui? Si-a gasit perechea? Castiga vreun premiu, ceva? A facut-o doar pentru sufletul lui, in singuratate, iar lumina din cer parca il eclipseaza! Nu conteaza neaparat imaginea lui fizica, ci simbolistica prezentei lui acolo.

Eclipsa este despre a ne catara peste dureri vechi de generatii, pana in varful adancurilor sufletului nostru construit din energia inaintasilor.

Eclipsa este despre a ne alinia sufleteste la karma noastra de neam.

Pictura: Caspar David Friedrich – Wanderer Above the Sea of Fog

Comments are closed