Emotia Zilei 6 ianuarie

emotia_zilei_06_ianuarie_2016Doamnelor si Domnilor, de azi Mercur e in miscare aparent retrograda in Varsator.. A facut o reverenta, s-a rasucit pe calcaie si ne-a trimis in zbor tichia sa zburatoare. Bye-bye, ne mai vedem la o poveste prin Capricorn, acum descurcati-va si singuri. Uuuuuups, sa vedem acum cum o scoatem la capat. Musiu Marte se distreaza pe cinste si ne mai da cate un bobarnac. De cand se chinuie el sa fure tichia zburatoare, dar Mercur e cam sprinten de picior de felul lui, asa ca de obicei ramane cu sulita…goala. Las ca-si scoate el acu nitzelus parleala, ca muritorii astia sunt asa de impiedicati. Doamna Luna se gandeste, intrand agale in Sagetator, ca o tichie zburatoare ar fi tocmai buna ca zestre pentru delicata Venus, care parca a intrat la manastire de cand asculta necontenit predicile lui Saturn despre moralitate. Uranus se plictiseste de moarte de vreo cativa ani in razboiul tacit cu intunecatul Pluto si se gandeste ca acus-acus il prinde la inconjunctie, scuzati, cotitura, pe Marte cel aprig. In fine, ce o mai ramane de el pana atunci, pentru ca Marte tocmai a pus de-un chef zdravan cu Neptun. Domnul Soare o asteapta pe a sa Doamna Luna sa i se alature mai repede odata la spectacolul de Luna Noua. Oare ce a mai apucat-o sa o viziteze inainte pe domnita Venus, care e asa plictisitoare in ultimul timp? Uitasi pe cineva? Ca doar nu tocmai pe Jupiter care sta si se gandeste cum sa se furiseze in retrogradare pe urmele lui Mercur? Of, Doamne, sa vezi ca pe astia trei iar ii apuca discursurile moralizatoare: Neptun cu paharul in mana, Saturn cu o carte groasa de 10000 de pagini, iar Jupiter cu tot poporul dupa el.

Acu sa nu ma intrebati pe mine de tranzite, aspecte exacte si alte detalii de astea. Mi-a ajuns pe ziua de azi. Nu a mai pornit masina, am luat-o pe jos prin zapada, am zis una, s-au inteles altele, am cautat o ora un lucru, ca sa-l gasesc dupa ce renuntasem si impachetasem tot, si apoi am luat-o de la capat. Am auzit tot felul de zvonuri, care s-au dovedit fara acoperire si-am mai si facut o gafa internautica si mi-am luat o sapuneala zdravana de la IT ca cica n-aveam voie sa aceesez linkul cutare, ca iti poate fura datele. Acu nu fuse cu probleme, da mi-am luat morala, ca sa casc ochii, si sa nu ma mai distrez pe tot felul de quiz-uri nostime de pe Fb. A, am uitat de unghia data peste cap, farfuria rasturnata, plus full-contactul dintre genunchiul meu si un colt de masa. Gata! Imi pun tichia zburatoare a lui Mercur si ma bag la un pahar de vise. Happy Mercur Rx to me!

If we talk about Mercury and retro – aquarius – originality, it could only be Freddie !

Comments are closed